Advertisement
Categories: Actual

Accident rutier grav în județul Tulcea. Trei persoane și-au pierdut viața

În cursul zilei de azi, în jurul orei 14.30, pompierii ISU Tulcea au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DJ 222  la ieșire din municipiul Tulcea către localitatea Agighiol.

La fața locului s-au deplasat două echipaje cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și trei ambulanțe de la SAJ Tulcea.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 222.

Din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiști, a reieșit că, un tânăr în vârsta de 20 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția localității Agighiol către Tulcea, a intrat în coliziune cu un arbore aflat pe marginea drumului.

În urma accidentului a rezultat decesul a  trei pasageri (2 adulți și un minor) și rănirea conducătorului auto și a unui minor ce se afla în același autoturism, cei din urmă fiind transportați la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală și în continuare se efectuează cercetări.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Marți, 1 iulie, se oprește apa în mai multe zone din localitatea Valu lui Traian

În vederea executării lucrării programate în localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, ”Lucrări de conexiune… Read More

17 ore ago

Incendii violente la culturile agricole de cereale de la intrarea în Babadag

Astăzi, 27 iunie, 6 echipaje de pompieri intervin în zona localității Babadag pentru localizarea și… Read More

17 ore ago

Un constănțean a postat poze indecente cu soția sa, iar apoi și-a distrus brățara electronică pusă de polițiști

Un bărbat din Constanța și-a terorizat soția care a plecat de acasă. Mai exact, a… Read More

19 ore ago

Primăria Medgidia îi vinde un teren primarului Valentin Vrabie fără licitație publică

Primăria Medgidia, aflată în colaps financiar, cu angajați neplătiți care au intrat în grevă, ar… Read More

20 de ore ago

Informare MApN: Deplasări de tehnică militară dinspre Poligonul Capu Midia

Astăzi, 27 iunie, tehnica militară aparținând Regimentului 74 PATRIOT, dislocată în Poligonul Capu Midia pentru… Read More

21 de ore ago

Guvernul anunță măsuri de autoritate. Funcționarii publici din Parlament protestează

Guvernul Bolojan se întrunește vineri în ședință la Palatul Victoria, în care urmează a fi… Read More

21 de ore ago