În cursul nopții, în jurul orei 1.00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generate de un accident rutier, în apropiere de localitatea Agighiol, județul Tulcea, în care a fost implicat un autoturism.
În autovehicul se afla o singură persoană, un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, victima se afla încarcerată.
”Pompierii au acționat pentru extragerea acesteia din autoturismul avariat, persoana fiind ulterior predată echipajului medical în vederea acordării îngrijirilor de specialitate și transport la o unitate de primiri urgențe.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor la locul producerii accidentului.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ISU Delta Tulcea.