Advertisement
Categories: Actual

Accident rutier în Constanța. O mașină s-a răsturnat, iar un bărbat a fost grav rănit

În cursul acestei după amiezi, la intersecția străzilor Soveja cu Hașdeu din municipiul Constanța a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane.

Accidentul a fost anunțat la numărul 112 ca fiind unul foarte grav, cu autoturism răsturnat și cu o persoană inconștientă, încarcerată.

La fața locului au ajuns de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță Saj C2, un echipaj SMURD B, precum și echipaje ale Poliției Rutiere.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în jurul orei 16.30, o femeie de 70 de ani a condus un autoturism pe strada Zmeurei, dinspre Tulcei către Soveja, iar la intersecţia cu aceasta, pe fondul nerespectării semnificaţiei indicatorului Oprire, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un barbat, de 26 de ani, pe str. Soveja, banda a doua, dinspre bd. Tomis către str. Ştefăniţă Vodă.

În urma coliziunii, autoturismul s-a răsturnat pe carosabil, fiind proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus de o tânără de 20 de ani.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la spitalul județean Constanța pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Biroului de presă al Serviciului de Ambulanță, bărbatul are traumatism cranian grav și a ajuns inconștient la spital. La camera de resuscitare a intrat în stop cardiorespirator, însă a fost resuscitat cu succes.  La această oră, pacientul prezintă funcții vitale.

Update: În urmă cu puțină vreme, bărbatul a decedat la spital.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Guvernul a alocat bani pentru programul național „Masă sănătoasă“ dedicat preșcolarilor și elevilor

Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre privind repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de… Read More

o oră ago

Se oprește apa în zona cartierului Coiciu din municipiul Constanța

În vederea executării unor lucrări urgente de reabilitare la rețelele stradale și la căminele tehnologice… Read More

o oră ago

Infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni: șofer beat la volan, femeie cu permisul suspendat și adolescent fără permis

Ieri, 7 mai, polițiștii IPJ Constanța au  constatat trei infracțiuni comise pe raza județului: este… Read More

2 ore ago

PSD și AUR, campioane la primit bani de la stat!

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința publicului valoarea subvențiilor alocate de la bugetul de… Read More

3 ore ago

Săptămâna viitoare se oprește apa în localitățile Eforie Sud și Tuzla

În vederea executării lucrărilor de reabilitare la nivelul Stației de Pompare Castel din Eforie Sud,… Read More

3 ore ago

Raport Guvern: Transparență privind analiza eficienței administrației publice centrale și locale

Guvernul interimar Bolojan a publicat, vineri, un amplu raport privind eficiența administrației publice, potrivit căruia… Read More

4 ore ago