Advertisement
Actual

Acțiune a polițiștilor în stațiunile Vama Veche și 2 Mai. Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale

În perioada 5-6 mai a.c., polițiștii Serviciului de Ordine și Siguranță Publică și Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, în stațiunile Vama Veche și 2 Mai.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 160 de persoane și au fost verificate 130 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și au fost constatate două infracțiuni.

Advertisement

Astfel, la data de 5 mai a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Mihail Kogălniceanu din stațiunea 2 Mai.

În interiorul vehiculului au fost identificați conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani, și un pasager, respectiv un bărbat de 20 de ani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

În urma efectuării controlului corporal, asupra pasagerului au fost descoperite două comprimate ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Advertisement

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 1.05, polițiștii au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism pe strada 1 Mai din stațiunea 2 Mai.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Primăria Constanța vrea să cumpere echipamente pentru locurile de joacă în valoare de peste 500.000 de lei

Primăria Constanța a publicat un anunț pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice privind achiziția și… Read More

8 ore ago

Interesul lui Murad la Mangalia: să finalizeze o ”țeapă” de 30 de milioane de euro începută pe vremea lui Iorguș

Două procese civile, în care Municipiul Mangalia și Jupiter SA s-au dat reciproc în judecată,… Read More

11 ore ago

Operaţiunea de căutare a celor trei marinari dispăruţi în urma naufragiului, suspendată

Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată.… Read More

22 de ore ago

Echipa de handbal a CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României!

Victorie și calificare în finala Cupei României! CSM Constanța o învinge pe CS Minaur Baia… Read More

23 de ore ago

Unitatea 1 a CNE Cernavodă intră în programul de oprire planificată

Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând din 19 mai,… Read More

o zi ago

Și un elicopter al Forțelor Aeriene caută marinarii dispăruți după scufundarea navei Mohammad Z

Un elicopter IAR 330 Puma, din dotarea Forțelor Aeriene Române, execută sâmbătă, 18 mai, o… Read More

o zi ago