Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiune a polițiștilor tulceni pentru combaterea consumului de alcool și droguri la volan

Published

on

politia baia noaptea

Ieri, 2 mai, în intervalul orar 14.00–22.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Baia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii consumului de alcool și droguri, pe raza localităților Casimcea, Topolog și Baia.

Activitățile au avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră, precum și prevenirea accidentelor de circulație generate de consumul de alcool sau substanțe interzise la volan.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 16 persoane, iar 12 autovehicule au fost controlate.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, toate privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 810 lei.

”Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta siguranța participanților la trafic.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions