Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiune amplă a autorităților constănțene! Au aplicat sancțiuni de peste 33.000 lei!

Published

on

La data de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, alături de polițiști locali, jandarmi ai Gruparii de Jandarmi Mobile Tomis, reprezentanți ai D.S.P. Constanța, D.S.V.. Constanța și R.A.E.D.P.P., au desfășurat o acțiune privind prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe raza municipiului Constanța. S-a acționat în sistem integrat în 49 de locuri și medii, din care 22 de localuri publice, 9 piețe agroalimentare, 8 parcuri și alte 10 locații. Au fost legitimate un număr de 196 de persoane, din care 96 au fost conduse la sediile de poliție, iar 45 de autovehicule au fost oprite și verificate. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 33.690 de lei, fiind aplicate 85 de amenzi (41 la Legea 61/1991, 9 la Legea 12/1990, 9 la O.U.G. 97/2005, una la O.G. 55/2002, 12 privind Codul Rutier și alte 13 la alte acte normative). De asemenea au fost constatate două infracțiuni contra patrimoniului. Exemple oferite de IPJ Constanța: pe strada Mircea cel Batrân, în dreptul complexului Tomis II, a fost depistat un minor, în vârstă de 14 ani, din localitatea Devesel – județul Mehedinți, care locuiește fără forme legale în municipiul Constanța, care figura în baza de date ca fiind urmărit național. Polițiștii au depistat-o și pe S.S., în vârstă de 14 ani, din Constanța, care ar fi sustras, dintr-un centru comercial din Constanța, mai multe produse cosmetice. Prejudiciul în valoare de 174,78 lei a fost recuperat în totalitate și predat reprezentantului societății comerciale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt. De asemenea, pe bulevardul I.C. Brătianu, a fost identificat T.N., în vârstă de 47 de ani., din localitatea Loamneș – județul Sibiu, șofer al unui autocar, care ar fi sustras dintr-o benzinărie cantitatea de 20 litri de motorină. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions