Polițiștii IPJ Constanța au desfășurat o amplă acțiune cu efective mărite. 467 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. 23 de șoferi au rămas fără permis de conducere pentru diferite abateri la regimul circulației rutiere.
În perioada 18 – 19 august, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră și formațiunilor rutiere au desfășurat o acțiune cu efective mărite.
Aceasta a avut ca scop principal depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
Prin măsurile dispuse au fost îndepărtați din trafic participanții care reprezentau un risc pentru siguranța rutieră, contribuind astfel la prevenirea accidentelor și la protejarea celorlalți participanți la trafic.
Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație din județul Constanța, cu precădere în stațiunile de pe litoral, printre care Mamaia și Vama Veche, inclusiv pe autostrăzile A2 și A4.
Pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul consumului de alcool, 467 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 311 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 138.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 23 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru diferite abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost oprite din a circula 28 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate și au fost retrase 8 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 18 august a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe strada Țepeș Vodă fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 18 august a.c., în jurul orei 20.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Falezei din stațiunea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În ambele cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.
”Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul unui echipaj canin din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
Siguranța cetățenilor reprezintă misiunea principală a polițiștilor. Prin astfel de acțiuni, desfășurate în mod constant, urmărim nu doar aplicarea fermă a legii, ci și prevenirea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața și integritatea participanților la trafic.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.