Ieri a avut loc o acțiune pentru siguranța rutier în portul Constanța.
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră, împreună cu polițiști ai Serviciului Siguranță Rutieră, au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 29 ianuarie a.c., o acțiune, în portul Constanța, având ca scop principal creșterea gradului de disciplină rutieră.
Pe durata acțiunii, polițiștii au urmărit identificarea și sancționarea abaterilor de la normele rutiere, cu accent pe respectarea regimului legal de viteză, portul centurii de siguranță, consumul de alcool sau substanțe psihoactive la volan, precum și verificarea respectării perioadelor de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
În urma activităților, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000 de lei, dintre care 6 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 4 pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor și 9 pentru nerespectarea O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Polițiștii vor continua astfel de activități, atât în port, cât și pe principalele artere ale municipiului, pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră și reducerea riscului de accidente rutiere.