Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiuni ale polițiștilor de la Protecția Animalelor. Vezi în ce localități au făcut verificări și ce amenzi au aplicat

Published

on

animale politie

În contextul temperaturilor scăzute din această perioadă, polițiștii din cadrul  Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu – Compartimentul Protecția Animalelor au desfășurat, în perioada 26 – 30 ianuarie a.c., acțiuni de verificare a modului în care proprietarii de animale respectă normele de protecție și bunăstare specifice sezonului de iarnă.

Acțiunile au vizat localitățile Mihail Kogălniceanu, Fântânele și municipiul Mangalia, având ca scop principal prevenirea suferinței animalelor cauzate de frig, lipsa hranei sau a adăpostului necorespunzător.

În cadrul activităților, polițiștii au verificat 11 persoane fizice și un efectiv total de 1.135 de animale, printre care animale de fermă (ovine, caprine, porcine, bovine și cabaline), păsări de curte și animale de companie (exemplare canine și feline).

În urma neregulilor constatate privind condițiile de adăpostire și îngrijire, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 de lei, dintre care 7 la Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, 5 la O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și 4 la H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Polițiștii de la Protecția Animalelor reamintesc cetățenilor că, în perioada sezonului rece, riscurile la care sunt expuse animalele cresc semnificativ, iar proprietarii au obligația legală de a asigura:

* Adăpost corespunzător: Acesta trebuie să fie solid, ferit de curenți de aer, vânt și umezeală, prevăzut cu așternut uscat (paie/fân).

* Acces la apă potabilă: Verificarea surselor de apă de mai multe ori pe zi pentru a preveni înghețarea acestora.

* Hrană adecvată: Administrarea unei rații calorice crescute, specifică speciei și vârstei, pentru a susține termoreglarea corpului.

* Libertate de mișcare: Evitarea ținerii permanente în lanț, practică ce limitează posibilitatea animalului de a se mișca pentru a se încălzi.

* Atenție sporită pentru categoriile vulnerabile: Limitarea expunerii la temperaturi extreme a puilor, animalelor bătrâne sau bolnave.

* Supraveghere și identificare: Monitorizarea constantă a stării de sănătate și asigurarea microcipării animalelor conform legii.

Polițiștii vor continua să monitorizeze respectarea normelor de protecție a animalelor și vor interveni cu fermitate ori de câte ori viața sau bunăstarea acestora este pusă în pericol prin neglijență sau rele tratamente.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions