Fizicianul american Michael Guillen, 66 de ani, fost profesor la Harvard, afirmă că a descoperit locația exactă a lui Dumnezeu, la 439 de miliarde de trilioane de kilometri de Pământ. El a combinat textele biblice cu astrofizica pentru a formula această teorie, conform căreia Dumnezeu s-ar afla în afara timpului, la „Orizontul Cosmic“, scrie IFL Science.
IFLScience este un site american de știință care publică știri și conținut educațional pe teme precum fizică, biologie, astronomie, sănătate și mediu. Inițial o pagină de Facebook creată de Elise Andrew în 2012, s-a dezvoltat ulterior într-un portal de știri.
Dr. Michael Guillen este fizician, autor de bestselleruri și fost corespondent științific, premiat cu Emmy. Deține un doctorat 3D rar obținut de Universitatea Cornell în fizică, matematică și astronomie. A predat la Universitatea Harvard și a fost redactor științific pentru ABC News, apărând în mod regulat la „Good Morning America”.
Michael Guillen susține că a descoperit „locația exactă a lui Dumnezeu în Univers”, dar consideră imposibilă accesarea acesteia, scriu jurnaliștii de la Libertatea.
Fost profesor de fizică la Harvard, expertul a combinat textele biblice cu astrofizica pentru a arăta coordonatele precise ale Creatorului, situate la o distanță de 439 de miliarde de trilioane de kilometri de Pământ.
„Orizontul Cosmic”
Guillen susține că Dumnezeu se află la „Orizontul Cosmic”, un punct situat la 439 de miliarde de trilioane de kilometri distanță. Această locație ar corespunde teoriei conform căreia Universul se extinde, iar obiectele aflate mai departe de noi se îndepărtează cu o viteză mai mare.
La această distanță, galaxiile s-ar deplasa cu viteza luminii, ceea ce, conform teoriei relativității a lui Einstein, ar însemna că timpul se oprește.
„Universul ascuns este populat, deși doar de lumină și entități asemănătoare luminii”
„În Biblie se afirmă că Dumnezeu este etern și există în afara timpului”, argumentează Guillen.
Fizicianul mai explică:
„La această distanță specială, adânc în cosmos, nu există trecut, prezent sau viitor. Există doar atemporalitate. Spre deosebire de timp, spațiul există acolo. Asta înseamnă că universul ascuns dincolo de Orizontul Cosmic este populat, deși doar de lumină și entități asemănătoare luminii”.
Îndoieli din partea comunității științifice
Deși teoria lui Guillen atrage atenția prin abordarea sa „poetică”, mulți experți în astrofizică o consideră fundamental eronată. Conceptul de „Orizont Cosmic” nu se referă la un punct fizic sau la o „graniță” în Univers, ci este un termen relativ, determinat de poziția observatorului.
„Dacă cineva ar putea fi teleportat la acel punct, nu ar găsi acolo pe Dumnezeu sau o oprire a timpului. Ar vedea doar alte galaxii și stele, iar noul său orizont ar fi mai departe”, explică cercetătorii citați de publicație.
În plus, percepția că timpul s-ar opri în acel punct este, de fapt, o iluzie optică, provocată de dilatarea undelor de lumină în timpul expansiunii Universului, mai degrabă decât o dovadă a existenței Paradisului.