Având în vedere că sâmbătă, 3 mai, ora 07:00, se încheie campania electorală pentru alegerile pentru Președintele României din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reamintește competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare și să nu continue propaganda electorală.
Totodată, AEP îi îndeamnă pe candidați să contribuie la desfășurarea în cele mai bune condiții a zilei votului, astfel încât întregul proces electoral să răspundă așteptărilor democratice ale cetățenilor.
La alegerile din 4 mai 2025, vor fi organizate 18.979 de secții de votare pe teritoriul României și 965 de secții de votare în străinătate.
În țară, votarea la cele 18.979 de secții de votare începe duminică, 4 mai 2025, ora 07:00, și se încheie la ora 21:00, ora României (cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cetățenii care, la ora 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot).
Votarea în străinătate la alegerile prezidențiale se desfășoară, potrivit prevederilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata a trei zile pentru fiecare tur de scrutin (2, 3 și 4 mai 2025, respectiv 16, 17 și 18 mai 2025).
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025, votarea în străinătate începe în zilele de vineri și sâmbătă, la ora locală 07:00, și se încheie, la ora locală 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora locală 23:59 pentru cetățenii care, la ora locală 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot). În ziua de duminică, votarea în afara țării va începe la ora locală 07:00 și se va încheia la ora locală 21:00, fără a depăși ora 21:00 a României (cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare).
Datele privind prezența la vot vor putea fi vizualizate în timp real pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente – prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secție de votare în parte. Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secțiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeași pagină, imediat după încheierea și transmiterea digitală a acestora.
În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală va începe de la data validării rezultatelor primului tur de scrutin de Curtea Constituțională a României și se va încheia pe 17 mai a.c., ora 07:00.