În această dimieață, 3 februarie, a fost alertă în rada exterioară a portului Sulina. La ora 3.20, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) pentru a efectua o intervenție de tip Medevac.
La bordul navei JABRAYL DOVLATZADEH, sub pavilion Liberia, aflată la ancoră în rada exterioară a portului Sulina, un membru al echipajului necesită îngrijiri medicale.
La ora 3.30, nava SAR APOLLO din cadrul ARSVOM s-a deplasat în locul indicat de către MRCC, pentru a prelua pacientul.
La ora 4.25, echipajul navei SAR APOLLO a preluat pacientul, urmând a-l preda serviciilor medicale, în bazinul mare AZL Sulina.
”La ora 5.20, acesta a fost predat serviciului de ambulanță. Felicitări colegilor de pe nava SAR APOLLO, pentru promptitudine și profesionalism.”, au notat reprezentanții Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare pe pagina de socializare.