Conecteaza-te cu noi

Actual

Amenzi de aproape 400.000 de lei, aplicate în luna aprilie de inspectorii ITM Constanța

Published

on

casa de pensii

În perioada 1-30 aprilie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat activitatea de verificare și control.

Astfel, inspectorii de muncă din cadrul serviciului control relații de muncă au efectuat 254 de controale în urma cărora au sancționat contravențional 44 angajatori ( la care au aplicat  61 de sancțiuni contravenționale din care 36 de sancțiuni cu amendă în valoare de 287.400 lei, respectiv 25 sancțiuni cu  avertisment.).

Cu ocazia controalelor efectuate au fost depistați 7 angajatori care foloseau muncă nedeclarată, unde au fost identificate 4 persoane fără forme legale de angajare sau pentru care contractele individuale de muncă nu au fost transmise în REVISAL, motiv  pentru care s-au aplicat sancțiuni  contraventionale cu amendă  în valoare de 80.000 lei.

Pentru neconformitățile depistate, inspectorii de muncă au dispus 154 de măsuri obligatorii de remediere cu termene scadente de realizare.

Netransmiterea contractelor individuale de muncă în forma scrisă în registrul general de evidență a salariaților anterior începerii activității, lipsa evidenței orelor lucrate de către salariați și nerespectarea,  datei de plată a drepturilor salariale au fost principalele neconformități constatate.

Tot în luna aprilie, în domeniul  securității și sănătății în muncă, au fost efectuate 126 de controale  în urma cărora s-au constatat 33 neconformități, pentru care s-au dispus măsuri obligatorii, cu termene scadente de remediere.

S-au aplicat 33 sancțiuni contravenționale, dintre care 9 sancțiuni contravenționale cu avertisment  și 24 sancțiuni contravenționale cu  amendă  în  valoare totală de 110.000 lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate de inspectorii de muncă: instruirea necorespunzătoare sau incompletă a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,  neacordarea echipamentului individual corespunzător de protecţie lucrătorilor ținând seama de riscurile la care aceștia sunt expuși în funcție de domeniul de activitate.

De asemenea, au fost înregistrate 109 sesizări ale cetățenilor, referitoare la neplata drepturilor salariale, netransmiterea în REVISAL a  contractelor individuale de muncă, refuzul eliberarii documentelor solicitate la cererea salariatului, neplata orelor suplimentare, neplata sporurilor, nerespectarea timpului de lucru și de odihnă,  neîndeplinirea măsurilor dispuse cu ocazia altor verificări,  nerespectarea normelor de securitate și sănătate și a condițiilor de lucru.

”In conformitate cu prevederile O.U.G. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, acestea au fost repartizate inspectorilor de muncă, pentru a se  efectuate verificări și a se  formula răspunsuri în termenul prevăzut de lege de maxim 30 de zile.”, a precizat Mădălina-Liliana Bălan, inspector șef al ITM Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions