Conecteaza-te cu noi

Administratie

Ample proteste la Costinești din cauza gropii de gunoi. Un consilier local a intrat în greva foamei

Published

on

Aproximativ 100 de locuitori din Costinești au participat, astăzi, la un protest față de mirosurile puternice care vin de la groapa de gunoi de pe raza localității. Aceștia reclamă faptul că în fiecare vară că în comună miroase îngrozitor, din cauza depozitului de deșeuri din imediata apropiere a localității. Locuitorii din Costinești și autoritățile cer închiderea gropii de gunoi, care afectează viața locuitorilor din zonă și, implicit, turismul. Din această cauză, consilierul social-democrat Adrian Condari a anunțat că a intrat în greva foamei din cauza gropii de gunoi, a mirosului generat de aceasta și a modului în care a fost tratată întreaga situație de către autorități. De asemenea, el a trimis o scrisoare deschisa către primul ministru și către cel al Mediului.

„Domnule Prim Ministru, Domnule Ministru al Mediului,

Ma numesc Adrian Condari si sunt costinestean din tata in fiu. Am crescut intr-una dintre cele mai frumoase statiuni din Romania, statiunea unde tineretul din toata lumea se distra, bucurandu-se de ceea ce Dumnezeu ne-a oferit!

Sunt consilier local PSD, la primul mandat, dar ultimul lucru ar trebui sa conteze culoarea politica o oricaruia dintre noi.

Advertisement

In urma cu peste 15 ani, in acest loc minunat, am fost “binecuvantati” cu o rampa ecologica, sau asa ar fi trebuit sa fie. De atunci si pana astazi, mormanele de gunoi put, ne alunga turistii si ne omoara localnicii. Rata mortilor de cancer a crescut la cer. Erau vecinii si prietenii mei, majoritatea.

Inca din 2015 am semnalat si am strigat dupa ajutor. La momentul prelungirii acordului de mediu, mai multi costinesteni ne-am opus emiterii acestuia, dar apeland la angajatii operatorului gropii, IRIDEX, au trecut peste tot ceea ce incercam cu disperare sa aratam.

DE ASTAZI INTRU IN GREVA FOAMEI!

Stiti de ce? Pentru ca de foame sau boala va muri si localitatea noastra, pana nu de mult “statiunea tineretului”, de interes national!

Poate ati trecut in adolescenta pe aici si nu ne lăudam cu un morman de deseuri, asa cum suntem nevoiti sa o facem acum.

Advertisement

PUTE! SE MOARE DE CANCER!

De Rusalii am incercat sa manifestam împotriva acestei drame traita de noi, dar oamenii sunt resemnati si scarbiti! NU MAI AU INCREDERE!

Am propus un referendum si nu suntem ajutati!

Asa promovam turismul? Printre gunoaie?

Aveti bunavointa si mila nu fata de gestul meu disperat, ci fata de vecinii mei, de locuitorii de aici!

Advertisement

Este un semnal de alarma!

Cu capul plecat si cu un genunchi in pamant va cer disperat ajutorul!

Nu ne mai poate pacali nimeni ca totul este in regula!

Traim aici! Nu cum se anunta comisarii de mediu care vin si gasesc totul in regula!

Suntem oameni simpli, de la tara, dar nu prostii unora ce ne-au transformat si pe noi in gunoiul lor, sursa de bani pentru astupat nasul autoritatilor!

Advertisement

Asa sa ne ajute Dumnezeu, de Rusalii!“, se arată în scrisoarea consilierului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions