Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a dat publicității lista cu instituțiile și companiilor din sectorul public care au acumulat datorii de milioane de lei la bugetul de stat. În total, în lista rușii sunt 511 de datornici, dintre care jumătate sunt primării care nu și-au achitat obligațiile fiscale. La finalul lunii august 2025, valoarea totală a restanțelor depășea 582.901.355 de lei.
„Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor instituțiilor și autorităților publice care înregistrează restanțe. Scopul acestor notificări este: – informarea instituțiilor despre obligațiile restante, – îndrumarea acestora către conformarea la plată, – prezentarea posibilităților de a accesa facilități fiscale, în condițiile legii. Instituțiile și autoritățile publice pot solicita eșalonarea clasică a plății datoriilor, fără a fi necesară constituirea de garanții, datorită statutului lor juridic.“, notează ANAF.
De menționat este că în primii 10 datornici se regăsește Spitalul Clinic Cai Ferate Constanta cu o datorie de 17.714.575 de lei, care ocupă poziția a patra.
Iată lista cu primii zece datornici din țară:
- Agenția Naționala de Îmbunătățiri Funciare – 136.532.148 de lei
- Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare (Ministerul Agriculturii) – 87.034.138 de lei
- Ministerul Antreprenorialului și Turismului – 29.137.233 de lei
- Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța – 17.714.575 de lei
- Municipiul Făgăraș – 15.951.861 de lei
- Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă Dolj – 14.751.821 de lei
- Serviciul Public Ecosal Galați – 14.444.338 de lei
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș – 11.206.442 de lei
- Comuna Nadeș (Mureș) – 8.571.515 de lei
- Comuna Certeju de Sus (Hunedoara) – 8.405.722 de lei
Din județul Constanța, pe lista publicată de ANAF se află mai multe instituții și autorități locale – orașe, comune și instituții publice. Printre datornici se numără și Primăria Cernavodă, cu o datorie de aproape 90.000 de lei. Situația este cu atât mai ridicolă în cazul UAT Cernavodă cu cât Primăria a cheltuit sute de mii de euro pe aducerea unor manelișlti.
Iată entitățile din județul Constanța și poziția ocupată în clasament:
- Direcția Cultură și Sport Mangalia – 552.930 de lei
- Serviciul Public de Gospodărie Comunală Costinești – 411.544 de lei
- Comuna Crucea – 264.498 de lei
- Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar – 206.066 de lei
- Club Sportiv „Victoria” Cumpăna – 181.688 de lei
- Casa de Cultură Hârșova – 162.742 de lei
- Comuna Tuzla – 136.771 de lei
- Serviciul Local de Salubrizare Nicolae Bălcescu – 94.932 de lei
- Serviciul Local de Salubrizare Cogealac – 93.814 lei
- Comuna Mereni – 93.461 de lei
- Orașul Cernavodă – 89.754 de lei
- Comuna Ciobanu – 78.313 de lei
- Agenția pentru Protecția Mediului Constanța – 68.330 de lei
- Penitenciarul-Spital Poarta Albă – 56.276 de lei
Lista completă a datornicilor poate fi consultată aici: