Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Atac cu drone rusești în Ucraina. A fost transmis mesaj RO-Alert pentru zona localității Isaccea

Published

on

atac drone mapn

În cursul acestei nopți , la ora 23.46 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona localității Isaccea, județul Tulcea prin care a informat cetățenii despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian,  și să adopte măsuri de protecție.

Durata estimată a alarmei aeriene a fost de aproximativ 90 de minute.

”Amintim cetățenilor că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federației Ruse și rugăm populația să respecte măsurile de siguranță transmise de autoritățile române, să citească cu atenție mesajele pe care le primesc din partea acestora, să nu intre în panică și să anunțe la numărul 112 orice situație de urgență ori să solicite ajutor dacă au nevoie.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ISU Delta Tulcea.

În urma alertei aeriene, nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgență 112 prin care să fie semnalate situații deosebite sau să fie solicitat sprijinul forțelor de intervenție.

Oficial din partea MApN

Misiune de monitorizare a spațiului aerian în zona de frontieră cu Ucraina

În noaptea de 1 spre 2 septembrie, în jurul orei 23.00, sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat un atac aerian al Federației Ruse asupra infrastructurii portuare din Ucraina, la nord de Brațul Chilia al Dunării, județul Tulcea.

Două aeronave de luptă F-16 românești au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru misiuni de cercetare.

La ora 23.46 a fost transmis mesajul Ro-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, iar în jurul orei 00.20 au fost ridicate și două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, dislocate la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Nu au fost detectate pătrunderi ale unor vehicule aeriene în spațiul aerian național.

La ora 00.50 a fost transmis semnalul de încetare a alertei aeriene, iar aeronavele au revenit, în siguranță, în bazele de dislocare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions