Salvamarii din Eforie atrag atenție cu privire la pericolele pe care le aduce marea, în perioada sezonului estival, atunci când o baie în mare este căutată de toată lumea. Un mesaj absolut esențial îl transmit salvamarii din Eforie pentru constănțenii care merg să facă plajă în zonă, pentru locuitorii celor două Eforii dar, mai ales, pentru turiștii care nu cunosc pericolele mării. Totul se referă la curenții periculoși din zona Belona.
Curenții RIP sunt unii dintre cei mai periculoși curenți de pe plaja din Eforie, zona Belona.
Ionuț Păun, salvamar cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, pasionat de sporturi de apă și pe care îl găsim pe plajele din stațiunile Eforie, transmite un avertisment cu privire la curenții marini la care am făcut referire.
„În zona Belona, aici la Eforie, se formează cel mai des curenții de retur, curenții RIP. Sunt periculoși pentru că te trag brusc spre larg, chiar dacă la mal apa pare liniștită“, explică Ionuț Păun și le transmite celor care se aventurează în apa mării negre și sunt prinși de un astfel de curent să nu încerce să înoate împotriva curentului, căci se vor epuiza rapid, ci să înoate, dacă pot, paralel cu malul, până vor simți că nu mai sunt trași de curent, apoi să revină la țărm. De asemenea, Ionuț Păun mai spune că cei mai puțin experimentați vor trebui să încerce să se mențină la suprafață, să ceară ajutor, să facă semne și, cel mai important, să nu intre în panică. Dar, mai mult decât aceste sfaturi, Ionuț Păun le transmite iubitorilor de mare și plajă să nu intre în mare dacă este arborat steagul roșu!
Cum ieșit din curentul RIP, aflați pas cu pas din VIDEO !
Este important să amintim, ca un semnal de alarmă, și faptul că, an de an, pe plajele de la Eforie sunt înregistrate zeci de cazuri de persoane aflate în pericol de înec, în unele dintre aceste situații viața victimelor nu mai poate fi salvată, în ciuda eforturilor salvamarilor și a cadrelor medicale.
foto cu rol ilustrativ