Astăzi, valurile sunt mari, iar curenții extrem de puternici. Facem un apel ferm către toți turiștii și localnicii aflați pe plajă: NU intrați în apă! Este mesajul public al salvamarilor din stațiunea Eforie Nord pentru toți turiștii cazați aici, dar și pentru localnicii care, luni, 28 iulie, merg la plajă.
“Marea NU iartă. Un selfie reușit cu valurile poate deveni, într-o clipă, o tragedie. Noi suntem aici, atenți, pregătiți să intervenim în orice clipă. Dar siguranța începe cu fiecare dintre voi. Steagul roșu înseamnă un singur lucru: SCĂLDATUL INTERZIS! Respectați semnalele de pe plajă. Viața voastră contează”, spun salvamarii din Eforie.