Advertisement
Categories: Actual

Autobuzul 3R nu va mai circula! Dacă vor fi solicitări, se poate reveni asupra deciziei!

Datorită expirării contractului de transport cu SC Real Nord, linia 3R (Cireșica – Real Nord pe Bulevardul Aurel Vlaicu) începând cu data de 08.04.2017 se suspendă pe perioada nedeterminată. Dacă societatile din zona vor dori încheierea unui contract în sensul reluării traseului 3R, vom anunța aceasta în presa. Abonamentele neexpirate de pe această linie pot fi modificate pe altă linie, la sediul R.A.T.C. Constanța din str. Industrială nr. 8, Biroul Financiar.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Published by
Maria Ionescu

Recent Posts

Primăria Cernavodă concesionează terenuri pe malul Dunării de la 5 lei/mp/an

Consiliul Local Cernavodă se întrunește într-o ședință ordinară pe 28 iulie a.c., pentru a vota… Read More

15 ore ago

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban: Portul Constanța, un hub strategic pentru România și Europa

Astăzi, 25 iulie, ministrul transporturilor, Ciprian Șerban, a descins în Portul Constanța, la invitația directorului… Read More

16 ore ago

Mâine, restricții de tonaj din cauza caniculei. Este vizat și județul Constanța

Mâine, 26 iulie, este cod roșu de caniculă în mai multe județe din sudul țării.… Read More

16 ore ago

Lucrare programată. Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia

În vederea executării lucrărilor de remediere a avariei survenite pe conducta de transport apă potabilă… Read More

18 ore ago

Nicușor Dan anunță că pachetul 2 de măsuri de austeritate intră în vigoare la început de august

Președintele Nicușor Dan a declara, astăzi, în timpul unei vizite oficiale în Austria, că pachetul… Read More

19 ore ago