Pe fondul fenomenelor meteo severe, în județul Constanța, între localitățile Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu, un autoturism a fost luat de viitură, iar ocupantul s-a refugiat pe capotă.
În timpul deplasării către acest caz, echipajele de intervenție au salvat alte două persoane surprinse de ape, aflate pe plafonul unei mașini. După finalizarea misiunii, forțele continuă deplasarea spre primul apelant.
La intervenție participă salvatorii Detașamentului Medgidia, cu o autospecială de stingere, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD tip B2.
Misiunea este în desfășurare.
Update: Persoana a fost salvată, este conștientă și cooperantă, prezintă o stare ușor hipotermica.
”Persoana va fi evaluată de către personalul medical alocat la caz.”, a precizat Anamaria stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Update2: Persoana a fost transportată la Spitalul județean Constanța.
Foto: Ilustrativ