Astăzi, 10 iunie, peste 108.000 de elevi au fost înscriși să susțină proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului național de Bacalaureat 2025.
Candidații la profilurile umanist și pedagogic au avut de scris un eseu despre relația dintre două personaje într-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Ioan Slavici – cerința de la subiectul al III-lea.
La subiectul I B, candidații au avut de argumentat dacă înfățișarea unei persoane poate influența sau nu succesul acesteia, raportându-se atât la informațiile din textul Părintele „Geticei” de Grigore Băjenaru, cât și la experiența personală sau cultural.
La subiectul al II-lea, absolvenții de liceu au avut de prezentat, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului dintr-un fragment dat.
La subiectul al III-lea, cerința primită a fost să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte relația dintre două personaje într-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Ioan Slavici.



Sursa foto: Edupedu