Astăzi, 9 iunie, polițiștii Poliției municipiului Medgidia –Secția 1 Poliție Rurală Băneasa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 33 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
”Astfel, la data de 8 iunie a.c., în jurul orei 21.30, bărbatul a condus un autoturism, pe strada Viilor din comuna Băneasa, având anulată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
De asemenea, a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 9 iunie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.
Foto: Ilustrativ