Aseară, un bărbat a fost depistat băut și fără permis de conducere la volanul unui autoturism, în Medgidia.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 13 mai, în jurul orei 20.45, polițiștii Poliției municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe strada Libertății fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Foto: Ilustrativ