Ieri, 10 iulie, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 10 iulie, în jurul orei 11.00, bărbatul a fost depistat, de polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul 1 Decembrie, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul are antecedente penale.
Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Constanța.
”Astăzi, 11 iulie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.”, au precizat reprezentanții poliției.