Bărbatul care a lovit un adolescent într-un autobuz din Constanța a fost reținut de autorități. Azi va fi prezentat procurorului de caz cu propunere dearestare preventivă.
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Secția 2, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 27 de ani, suspectat de comiterea faptelor.
”La data de 14 mai a.c., în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict verbal, un bărbat, de 27 de ani, ar fi agresat fizic, într-un mijloc de transport din municipiul Constanța, un minor, de 16 ani.
Conform prevederilor legale, reprezentantului legal al minorului i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
În urma administrării probatoriului în cauză, în cursul zilei de ieri, 20 mai a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus reținerea, pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.