Conecteaza-te cu noi

Actual

Bărbatul depistat în Vama Veche beat la volan și cu permisul anulat a fost reținut

Published

on

actiunea blocada

Bărbatul care a fost prins în Vama Veche beat la volan și cu permisul de conducere anulat a fost reținut, iar azi va fi prezentat procurorului de caz cu propunere de arestare preventivă.

Ieri, 15 mai, polițiștii Poliției municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche 2 Mai, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 42 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 14 mai, în jurul orei 20.00, bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Agricultorilor din stațiunea Vama Veche.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

”În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul are anulată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Totodată, s-a constatat că autoturismul are cartea de identitate suspendată, inspecția tehnică periodică expirată și nu deține asigurare obligatorie de răspundere civilă.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.”, au precizat polițiștii.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 16 mai, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions