Decizia de azi a CCR privind reforma pensiilor speciale este văzută drept o victorie a premierului Ilie Bolojan în lupta acestuia cu inechitățile din sistemul public. Într-o declarație publică, șeful Guvernului a spus că nu este normal ca o persoană să iasă la pensie la 50 de ani, atunci când este în deplinătatea fizică și intelectuală.
„Reforma pensiilor magistraților, validată astăzi de Curtea Constituțională a României, este un pas un pas esențial spre corectarea inechităților care au afectat încrederea oamenilor în stat.
Am luptat pentru principiul că privilegiile că privilegiile nejustificate nu își au locul într-un sistem public. Nu ne mai putem permite să pensionăm oameni în deplinătatea forței fizice și intelectuale, la 50, 51 sau 52 de ani.
În luna martie, vom veni cu un proiect ca va continua corecțiile. Într-un stat democratic, respectul față de magistrați este piatră de temelie. Nu am nicio îndoială că în urma acestei reforme, acest respect nu doar că nu va fi știrbit, ci, dimpotrivă, va fi consolidat.
Reforma pensiilor magistraților are și o componentă financiară – cele 230 de milioane de euro aferente jalonului din PNRR. Imediat ce legea va fi promulgată vom continua toate demersurile pentru a evita pierderea banilor.“, spune Ilie Bolojan.
Ce prevede legea de reformă a pensiilor speciale!
În noua variantă a legii pe care Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea pe 2 decembrie 2025 în Parlament, noile prevederi vor fi următoarele:
cuantumul viitoarelor pensii ale magistraților – scade de la 80% la 70% din ultimul salariu net
cuantumul pensiei de serviciu va fi de 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă avută în activitate
perioada de tranziție a crescut însă de la 10 la 15 ani. Ceea ce înseamnă că că peste 15 ani, magistrații vor ieși la pensie la 65 de ani
în fiecare an, vârsta de pensionare va crește cu un an, până când, în 2042, procurorii și judecătorii vor ieși la pensie la 65 de ani
magistrații se vor putea pensiona în continuare anticipat, cu condiția să aibă o vechime de 35 de ani, dar dacă nu au împlinită vârsta de 65 de ani se va aplica o penalizare anuală „de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public”
În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezenta 80% din ultimul salariu brut, iar magistrații se puteau pensiona și la 48-49 de ani, dacă aveau vechimea de 25 de ani în magistratură. Sursa: mediafax.ro