Președintele PNL, Ilie Bolojan, a avut astăzi o replică tăioasă pentru președintele Nicușor Dan, care a făcut ieri un apel la responsabilitate și să voteze guvernul condus de Eugen Tomac.
„Partidul Național Liberal a adoptat două rezoluții care au fost comunicate public prin care am făcut apel la responsabilitate și apreciez apelul domnului președinte (Nicușor Dan, n.r.) la responsabilitate, dar cred că era un lucru și mai bun dacă un astfel de apel se făcea și înaintea de moțiunea de cenzură“, a declarat Bolojan.
Amintim că, liderii PNL au decis astăzi în ședința Biroului Politic Național (BPN) că parlamentarii liberali nu vor vota Guvernul Eugen Tomac. Decizia a fost luată în unanimitate.
„Suntem la finalul unei ședințe extinse a Biroului Politic Național al PNL la care au participat alături de membrii Biroului parlamentarii din cele grupuri de la Camera Deputaților și de la Senat și primarii și președinții de Consilii Județene ai PNL. Subiectul principal a fost Atitudinea PNL față de învestirea Guvernului Eugen Tomac. Analizând contextul politic, PNL a luat decizia să nu susțină învestirea acestui guvern. Ca efect al acestei decizii, grupurile parlamentare nu vor participa la vot sau vor fi „prezent-nu votez““, a afirmat Ilie Bolojan.
El a mai spus că formula de guvern a lui Tomac este un paravan pentru a scuti PSD de răspunderea guvernării.
„Această propunere este o formulă de paravan pentru a scuti Partidul Social Democrat de răspunderea pe care o are pentru situația în care am ajuns. Și, așa cum știți, acum o lună am avut o moțiune de cenzură inițiată de PSD și de AU, care a dus la căderea guvernului din care PSD a făcut parte, dar de atunci și până la nominalizarea lui Tomac nici Grindeanu nu a revendicat poziția de premier, dar nici PSD nu a venit cu o soluție la criza politică și guvernamentală pe care a creat-o. Prin urmare, această formulă (Guvern Tomac, n.r.) nu face decât să eludeze răspunderea acestui partid pentru situația dificilă în care am ajuns. Este anormal să nu îți asumi răspunderea guvernării, dar să încerci prin structura unui guvern de oameni să asiguri protecția unor așezăminte în anume ministere, drenarea de resurse de la alte ministere.“, a mai spus liderul PNL.