Advertisement
Politica

Bolojan scapă Consiliile Județene de centrele militare. Acestea ar putea fi transferate în administrarea MApN

Premierul Ilie Bolojan a anunțat astăzi la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), că centrele militare județene ar putea fi transferate în administrarea integrală a Ministerul Apărării Naționale (MApN), începând cu 1 ianuarie 2027.

Potrivit premierului, înțelegerea cu MApN a fost ca acest transfer să fie inclus în viitoarea lege a administrației publice, însă aplicarea să fie amânată până la începutul anului 2027.

„Unul dintre subiectele care au fost ridicate de UNCJR, la multe întâlniri, a fost transferul centrelor militare județene către Ministerul Apărării. Înțelegerea pe care am făcut-o cu Ministerul Apărării a fost ca acest transfer să fie prevăzut în legea care ar urma să apară, legată de administrație, dar să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2027. Ei au avut două rezerve. Pe de o parte, aveam nevoie de un aviz CSAT, ceea ce ne-ar fi complicat destul de mult existența pentru că e o procedură mai laborioasă. Pe de altă parte, ei spun că situația în județe este diferită. Aceste centre, în unele județe, sunt în clădirile care sunt proprietate a Consiliului Județean. În alte județe sunt niște structuri, niște clădiri închiriate. Trebuie clarificate aspectele de contracte de închiriere, în așa fel încât, odată ce aceste centre trec în administrarea totală a Ministerului Apărării, să aibă garanția că nu sunt scoși din acele spații într-un termen scurt. Asta îi interesează pe ei și noi ar trebui, împreună cu dumneavoastră, în lunile următoare, să clarificăm toate aceste aspecte în așa fel încât, cu data de 1 ianuarie, anul viitor, să nu mai aveți aceste structuri în finanțarea dumneavoastră. Din datele pe care noi le-am colectat, bugetul total de cheltuieli al consiliilor județene pe centrele militare este de aproximativ 37 de milioane de lei anual, deci undeva la aproape, cum să vă spun eu, peste 7 milioane de euro. Acesta este unul dintre subiectele pe care le-am discutat lunile trecute.“, a declarat premierul.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Poezia prinde culoare la Constanța: întâlnire cu autoarea Ecaterina Marga

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Petre Ispirescu” din… Read More

2 ore ago

Așa-zisul accident de la Sinoe, o glumă proastă. Vezi ce amenzi au primit apelanții, doi tineri de 16, respectiv 20 de ani

Aseară, 10 februarie, în jurul orei 22.15, polițiști din cadrul Compartimentului apeluri de urgență au… Read More

2 ore ago

21 de permise de conducere au fost reținute, ieri, în municipiul Constanța

Ieri, 21 de permise de conducere au fost reținute pentru neacordarea priorității de trecere a… Read More

3 ore ago

A cincea la rând. Decizia în privința Legii pensiilor speciale, AMÂNATĂ din nou de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale a României au amânat din nou decizia în privința legii care reformează… Read More

3 ore ago

Bărbat de 57 de ani, reținut pentru conducere fără permis în municipiul Constanța

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști… Read More

4 ore ago

Lovitură la CCR. Judecătorul care intrase în concediu paternal și-a făcut apariția la ședință. Ce se va întâmpla cu pensiile magistraților?

UPDATE: Surpriză mare la CCR. Judecătorul Gheorghe Stan, a cărui prezenţă la şedinţa de azi… Read More

4 ore ago