Advertisement
Actual

Bunuri de peste 1,5 milioane de lei, nedeclarate și susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa aproximativ 25.000 de bunuri nedeclarate și susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute. Valoarea totală estimată a bunurilor este de peste 1,5 milioane de lei.

Container sosit din China și destinat unei societăți comerciale din Ucraina

În data de 12 octombrie, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța şi inspectori vamali ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța, împreună cu ofițeri FRONTEX, a finalizat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China și destinat unei societăți comerciale din Ucraina.

În urma verificărilor amănunțite, s-a constatat că în interiorul containerului se aflau aproximativ 25.000 de bunuri (accesorii auto, jucării, componente IT, accesorii pentru telefoane, articole de marochinărie, încălțăminte și ceasuri), dintre care aproximativ 24.000 erau nedeclarate, iar 1.000 erau susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute. Valoarea totală estimată a bunurilor descoperite este de peste 1,5 milioane de lei.

Polițiștii fac cercetări

În cauză, polițiștii de frontieră desfășoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulație a unor produse care poartă mărci identice sau similare cu mărci înregistrate pentru produse identice ori similare, precum și pentru de folosire de acte nereale.

Bunurile au fost ridicate în vederea expertizării și continuării cercetărilor, urmând ca, după finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Primarul din Agigea s-a dat de gol că trebuia să fie unul dintre pasagerii zborurilor de lux organizate de Mihai Daraban (Mykonos)

Prezent la Radio Sky, în urmă cu două zile, primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu,… Read More

55 de minute ago

Proiecte imobiliare de amploare lângă Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Un investitor american pregătește două ansambluri pe 15 hectare

Două proiecte imobiliare care se întind pe o suprafață totală de peste 15 hectare, în… Read More

o oră ago

Percheziții DNA în județul Constanța. În cadrul aceleiași acțiuni, 5 persoane au fost reținute în Norvegia

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de… Read More

3 ore ago

PNL rămâne în opoziție, dar îi oferă viitorului guvern șase luni de stabilitate. Vezi condițiile liberalilor

PNL va vota Guvernul condus de Luca Niculescu, dar nu va intra într-un Executiv alături… Read More

3 ore ago

Ce proiect imobiliar se pregătește în Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, pe terenuri de tenis și padel

Un hotel de 8 etaje este propus pe malul lacului Siutghiol, pe amplasamentul unei baze… Read More

3 ore ago

Tânăra din Constanța care are un comportament agresiv este cercetată în 9 dosare penale

Polițiștii IPJ Constanța informează că tânăra de 2o de ani, acuzată de comportament agresiv, este… Read More

5 ore ago