În această seară, 20 noiembrie, în jurul orei 20.00, la nivelul Stației de Pompare și Tratare Palas din municipiul Constanța s-au produs mai multe fluctuații de tensiune, urmate de o întrerupere totală a energiei electrice, ceea ce a determinat oprirea pompelor de apă. Imediat, s-au făcut manevrele de repornire a sistemelor de la nivelul stației, dar alimentarea cu apă a orașului Constanța nu se mai realizează la parametri optimi. Zonele Brătianu, Palas, Baba Novac, Faleză Sud, CET, Viile Noi, Medeea, Km 4, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Kaufland, Oborului, Casa de Cultură, Balada, I. L. Caragiale, aleea Garofiței, strada Dezrobirii, Compozitori, Coiciu, Inel I, Inel II, bd. 1 Mai, Depozite – Halta Traian, Str. Interioară, Zona Industrială, precum și localitatea Năvodari, înregistrează presiuni scăzute la robinete, iar în funcție de consumurile înregistrate și de configurația rețelei, la etajele superioare se poate constata chiar lipsa apei.
”Dacă nu vor apărea noi fluctuații sau căderi de tensiune și având în vedere lungimea rețelei și volumul necesar pentru reîncărcarea acesteia, estimăm că furnizarea apei potabile va reveni la parametri optimi în aproximativ două ore.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele RAJA monitorizează constant situația și fac tot posibilul pentru ca distribuția apei să fie restabilită în cel mai scurt timp.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare RAJA SA.