Advertisement
Politica

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia este DEFINITIVĂ!

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis definitiv, joi, Tribunalul Bucureşti, scrie Agerpres.

Tribunalul a respins ca nefondată o contestaţie depusă de fostul candidat la prezidenţiale, fiind menţinută o decizie a Judecătoriei Sectorului 1 din 1 septembrie, prin care a fost menţinută măsura controlul judiciar.

Georgescu a venit joi în sala de judecată şi a fost aşteptat în faţa tribunalului de zeci de susţinători, care l-au întâmpinat cu steaguri şi flori.

Fostul candidat la prezidenţiale a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).

Dosarul se află la Judecătoria Sectorului 1, în faza de cameră preliminară, următorul termen al procesului fiind stabilit pentru 30 septembrie.

Nu poate să părăsească țara

În cadrul măsurii controlului judiciar, Georgescu are mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Mihaela Tîrpan

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Recent Posts

Durata intervențiilor RAJA în localitatea Corbu și Zona Midia Năvodari se prelungește până la ora 24.00

Din cauza complexității lucrărilor și a necesității de înlocuire în regim de urgență a unei… Read More

2 ore ago

Senatorul USR Remus Negoi are o întrebare pentru constănțeni: „Stații de autobuz scumpe sau grădiniță pentru copiii Constanței?“

Senatorul USR Remus Negoi are o întrebare pentru constănțeni: „Stații de autobuz scumpe sau grădiniță… Read More

3 ore ago

Se prelungește până la ora 21.00 întreruperea apei potabile la intersecția străzilor Izvor cu Dionisie cel Mic

În urma decopertării zonei, echipele de intervenție au constatat necesitatea înlocuirii unui tronson din conducta… Read More

4 ore ago

Misiune de stingere a incendiului izbucnit ieri în zona Sireasa din Delta Dunării

Pompierii tulceni intervin pentru a doua zi în zona Sireasa din Delta Dunării pentru localizarea… Read More

6 ore ago

Bolojan scoate 20 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară pentru pacienții cu afecțiuni grave, care nu pot fi tratați în România

Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre prin care a suplimentat bugetul Ministerului Sănătății din Fondul… Read More

6 ore ago