Conecteaza-te cu noi
Polaris

Actual

Ce spun reprezentanții ISU Tulcea despre accidentul mortal care a avut loc în apropierea localității Greci

Published

on

accident mortal greci

În această dimineață, pompierii militari au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate două utilaje agricole și un autoturism în care se aflau două persoane.

La fața locului au fost direcționate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Măcin.

De asemenea, la fața locului s-a deplasat și o ambulanță SAJ precum și un elicopter SMURD.

La sosirea la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că informațiile inițiale se confirmă: în autoturism se aflau două persoane de sex masculin, dintre care una era încarcerată.

”În urma evaluării, s-a constatat că persoana aflată încarcerată prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind confirmat de echipajul medical.

Cea de-a doua victimă a fost preluată de către echipajele medicale iar în urma evaluării și acordării primului ajutor, aceasta a fost transportată de către elicopterul SMURD  la o unitate spitalicească pentru îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, o persoană aflată într-unul dintre utilaje a fost preluată în vederea evaluării și acordării primului ajutor medical calificat.”, au precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions