Angajații CFR vor avea programul de lucru redus, de la 5 zile, la 4 zile pe săptămână, iar salariile vor fi reduse cu 20%. Vor fi afectații 1.437 de slariați, iar măsura se va aplica din data de 4 august 2025. Potrivit unui document obținut și consultat de Antena 3 CNN, conducerea CFR propune, din motive „economice”, reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână pentru peste 1.400 de angajați.
„Luând în calcul un câștig mediu brut de 11.126 lei/salariat, la care se aplică contribuția asiguratorie pentru muncă de 2,25%, ceea ce determină o valoare totală de 11.376 lei/salariat, economiile la fondul de salarii rezultate prin aplicarea măsurii de reducere a programului de lucru cu 1 zi pe săptămâni, respectiv reducerea cheltuielilor salariale cu 20% / salariat, sunt de 2.275 lei/salariat/lună/brut (aplicând 20% la 11.376 lei / salariat, rezultă un venit diminuat la 9.101 lei/salariat)/brut”, se arată în document.
Economia la bugetul companiei va fi de 3.255.525 lei/lună.
Se propune ca data de începere a aplicării programului de lucru redus să fie data de 04 august 2025 până la 31 decembrie 2025.
CFR este prima companie de stat care aplică această măsură pentru a face economie la buget.