Conecteaza-te cu noi

Administratie

Chițac pune sub semnul întrebării alianța cu USR-PLUS

Published

on

După scandalul legat de bursele școlare din Consiliul Local Constanța, primarul Vergil Chițac a postat pe Facebook un mesaj în care explică de ce a propus alocarea, deocamdată, doar a burselor sociale. Totodată, pentru că cei de la USR-PLUS s-au abținut la vot, primarul Vergil Chițac a pus sub semnul întrebării alianța din Consiliul Local.

„Dragi constănțeni, mă văd nevoit să ofer câteva lămuriri în ceea ce privește subiectul acordării burselor. Cum bine știți, bursele sunt plătite cu bani de la bugetul de stat, iar până la acest moment nu am primit nicio sumă cu această destinație. Am convocat ședință extraordinară a consiliului local pentru plata doar a burselor sociale, întrucât sunt adresate celor în nevoie, iar numărul acestora a crescut de la începutul anului. Am avut în vedere perioada sărbătorilor pe care o parcurgem și am urmărit ca aceste sume să ajungă la cei în nevoie până în Crăciun. În perioada următoare urma să identificăm surse pentru plata burselor de performanță, a celor de merit și de studiu. În primărie se acționează deja în acest sens. Cu propunerea bugetării de urgență a burselor sociale am mers în ședința Consiliului Local de astăzi, iar lucrurile au luat o turnură mai mult decât neplăcută, consilieri PSD votând în cea mai mare parte împotrivă, iar restul abținându-se, întocmai ca partenerii (?) noștri din USR. Suntem astfel în ingrată poziție de a nu mai putea plăti nici măcar bursele sociale. De ce? Pentru că, aparent, în viziunea unora jocul politic este mai important decât gestionarea responsabilă a municipiului. Altă explicație, din păcate, nu găsesc. Sunt doar mâhnit de faptul că negocierile politice de la centru au ajuns până la Constanța și că cei care suferă sunt doar cetățenii.

Un lucru vreau să fie clar: nu sunt împotriva acordării burselor! Dimpotrivă! Doar că trebuie să identific, măcar în parte, pentru moment, sursele de finanțare! Situație care va dura cel mult până la următoarea ședință de consiliu local. Știu că e ușor să ”bugetezi” din fața monitorului, dar, în viața reală și când ai responsabilitatea gestionării existenței a aproape 300.000 de constănțeni, e ceva mai complicat. Rămân deschis dialogului și invit din nou reprezentanții elevilor la discuții. Sunt sigur că vom găsi soluțiile cele mai bune pentru toată lumea. Este o situație neplăcută, dar trag nădejde că vom rămâne raționali și o vom rezolva. Și poate ne vom trezi într-un târziu și vom renunța și la  aceste jocuri politice jalnice de la nivelul Consiliului Local, care nu fac altceva decât să afecteze traiul constănțenilor.“, a scris Chițac.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions