Conecteaza-te cu noi

Actual

Circulație blocată pe Autostrada A2 București-Constanța în urma unui accident

Published

on

accident autostrada

Astăzi, 19 ianuarie, a avut loc un accident pe Autostrada A2 București-Constanța în urma căruia circulația rutieră a fost deviată pe la Drajna.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 139, pe sensul de mers spre litoral, în apropierea localității Fetești, județul Ialomița, s-a produs un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate două autotrenuri, ce au rămas imobilizate pe suprafața de rulare.

Traficul rutier este oprit pe sensul de mers spre litoral, urmând să fie deviat pe la nodul rutier de la kilometrul 105, localitatea Drajna. Se estimează reluarea normală a traficului după ora 11.00.

La rândul său, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a postat un anunț în atenția șoferilor care circulă pe Autostrada A2.

”Atenție, șoferi!

Trafic blocat pe Autostrada A2, la km 139+000, calea 1 (sensul de mers București – Constanța), ca urmare a unui incident rutier în care un autocamion a intrat în parapet, blocând circulația.

Traficul rutier este deviat de pe calea 1 (sensul București – Constanța), la km 105+000, către Drajna, pentru a permite desfășurarea operațiunilor de eliberare a părții carosabile.

La fața locului intervin echipaje ale Poliției și ale Secției Autostrăzi.”

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions