Conecteaza-te cu noi

Justitie

Cîrjaliu de la Agigea, amendat de instanță pentru un abuz. ”Baronul” refuză branșarea unui restaurant la rețeaua de canalizare

Published

on

Cirjaliu Agigea proces cu Pescaria lui Matei

Tribunalul Constanța a decis, ca instanță de fond, să aplice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie primarului din Agigea, PSD-istul Cristian Maricel Cîrjaliu, pentru fiecare zi în care acesta refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă. Primarul datorează și penalități de întârziere de 350 de lei pe zi către reclamant. Cele două sancțiuni i-au fost aplicate la cererea societății Pescăria lui Matei SRL. La bază, se află refuzul nejustificat al lui Cîrjaliu de a soluționa cererile de avizare a bransării restaurantului deținut de Pescăria lui Matei la rețeaua de canalizare. Acest abuz este doar un episod din comportamentul murdar al primarului PSD-ist față de acest agent economic.

Mobilul urii

Într-un rechizitoriu din 2020, întocmit de DNA Constanța, se arată că Maricel Cîrjaliu a pornit o veritabilă prigoană împotriva Pescăriei lui Matei, încă din anul 2013. Acțiunile coordonate chiar de către primar au condus la demolarea unui gard, tăierea alimentării cu apă și energie electrică, aplicarea a zeci de amenzi, în cascadă, pentru motive aberante. Inclusiv clienții restaurantului au fost amendați drastic, după ce Primăria Agigea a interzis parcarea autoturismelor în preajma restaurantului.

Toate acestea s-au întâmplat după ce administrația Cîrjaliu a inventariat în domeniul privat al localității, din pix, în mod abuziv, terenuri de aproape 9.000 de metri pătrați, de pe malul mării, din zona Pescăriei. Ulterior, pe un teren furat prin inventariere a fost ridicat restaurantul Golful Pescarilor, care este deținut acum, pe jumătate, de familia primarului din Agigea. Atât de bine i-a mers familiei primarului, încât a mai ridicat un restaurant în aceeași zonă, pe creasta falezei. Ambele afaceri beneficiază de toate utilitățile.

În timp ce ajuta administrativ afacerile familiei sale, primarul comitea abuz după abuz împotriva concurenței. E limpede că vorbim de discriminare, de răzbunare, de comportament de tip feudal.

Procesele

Revenind la litigiul de față, trebuie să spunem că, pe 15 ianuarie 2024, Pescăria lui Matei a semnat un acord de branșare la rețeaua de canalizare cu SC RAJA SA Constanța. Ulterior, a cerut Primăriei Agigea să-i avizeze execuția lucrării, precum și intervenția în domeniul public, în vederea branșării. De asemenea, a mai cerut autorității locale să calculeze taxele aplicabile și să i le comunice, în vederea achitării. După luni de așteptare, în care Cîrjaliu n-a avut chef să răspundă, Pescăria lui Matei s-a adresat secției de contencios-administrativ a Tribunalului Constanța. Vorbim de dosarul 4820/118/2024 (vezi AICI), soluționat prin sentința civilă 271/25.02.2025. Instanța l-a obligat pe primarul comunei Agigea să ofere un răspuns cererilor depuse de societatea reclamantă. Cîrjaliu nu a declarat recurs, dar nici n-a avut chef să respecte legea și hotărârea judecătorească.

Având dreptul legal, având deja o hotărâre judecătorească favorabilă, Pescăria lui Matei a fost nevoită să se adreseze încă o dată justiției. Vorbim aici de dosarul de judecată 3038/118/2025, care a fost soluționat pe fond, pe 4 iulie 2025.

Iată soluția pe scurt a instanței :

”Admite cererea formulată de reclamanta Pescăria Lui Matei SRL în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Agigea. În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplică pârâtului Primarul comunei Agigea, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinţei civile nr. 271/25.02.2025, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 4820/118/2024, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data executării efective. Obligă pârâtul Primarul comunei Agigea la plata către reclamantă a penalității de 350 lei pe zi de întârziere, pentru o perioadă maximă de trei luni de la comunicare. Obliga pârâtul Primarul comunei Agigea la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2600 de lei, astfel cum au fost reduse. Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare prezentei hotărâri. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanța. Pronunțată astăzi 04.07.2025 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.”.

Trebuie să mai spunem că, în Constanța, avem un fost prefect, pe numele său Adrian Nicolaescu, care a înfundat pușcăria după ce a refuzat să pună în executare o hotărâre judecătorească. Precedentele de acet tip nu par să-l impresioneze pe primarul din Agigea, care beneficiază de sprijin din partea aripii nereformiste din justiția locală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions