Conecteaza-te cu noi

Actual

CNA a retras licenţa Realitatea Plus. Postul de televiziune se închide

Published

on

realitatea plus

Postul de televiziune Realitatea Plus se închide. Consiliul Național al Audioviziualului a decis astăzi, 7 aprilie, retragerea licenței postului din cauza unor datorii neplătite din anul 2024.

Realitatea Plus acumulase 28 de sancțiuni  în valoare totală de 605.000 de lei, care  nu au fost achitate în termenul legal de 6 luni de la data aplicării.

Decizia a fost luată după dezbateri îndelungate, la care au participat şi reprezentanţii PHG Media, societatea care operează Realitatea Plus. Propunerea de retragere a licenţei, formulată de vicepreşedintele CNA, Valentin Jucan, a fost votată în unanimitate de membrii prezenţi: Valentin Jucan, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Daniel Bârsan, Ionel Palăr, Mircea Toma şi Vasile Bănescu.

Membrii CNA Georgică Severin şi Lucian Dindirică s-au retras de la vot.

UPDATE: Președintele AUR, George Simion  a avut o primă reacție pe pagina de Facebook.

”Lovitura de stat merge mai departe: au retras licența Realitatea TV, era singura televiziune mare care ne dădea voie să vorbim! Jos cenzura!”, a scris Simion.

Reamintim că George Simion a dat un milion de euro pentru o zi de promovare și alte 450.000 de euro pentru o ediție a emisiunii Ancăi Alexandrescu, la Realitatea Plus, conform Snoop.

Ce a scris Anca Alexandrescu pe pagina de Facebook

„Bine ați venit în dictatură! Da, e adevărat că CNA-ul ne-a ridicat licența deși toate amenzile sunt plătite (inclusiv cele suspendate de instanță)! V-am spus că asta vor face! Dar nu ne vom opri! Vom contesta în instanță și vom emite în continuare pe online! Și dacă e nevoie și din fața Palatului Victoria și de la Cotroceni! Așa că ne vedem diseară de la ora 21 pe toate platformele online!

P.S. – Tuturor celor care înjură, mă jignesc și se bucură de acesstă decizie le spun atât: mă voi ruga pentru voi! Nu cedăm!”, a transmis Anca Alexandrescu.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions