Conecteaza-te cu noi
SEAS

Administratie

Cocargeanu: „Chițac ne spune că nu are 600.000 de euro să finalizeze o grădiniță. Nu-și mai crește indemnizația cu 50%, o crește doar cu 40%“

Published

on

florin cocargeanu

Liderul consilierilor locali din Constanța ai USR, Florin Cocargeanu, intervine în scandalul indemnizațiilor primite de primarul și viceprimarul orașului.

„Primarul Constanței a comunicat astăzi că atât el, cât și viceprimarul Costin Răsăuțanu și-ar fi redus indemnizațiile, însă realitatea este alta. Indemnizațiile de bază ale celor doi nu au suferit nicio diminuare. Modificarea intervenită se referă exclusiv la procentul de majorare a indemnizației pentru activitățile legate de desfășurarea proiectelor europene, care a scăzut de la 50% în 2024 la 40% în 2025.

În 2024, deși era opțional, primarul a ales să beneficieze de procentul maxim permis. Așadar, ajustarea procentului nu reprezintă o reducere a indemnizației de bază, ci doar o modificare a valorii suplimentului acordat pentru activități specifice.

Chițac încearcă să salveze aparențele, iar modul în care a ales să prezinte o simplă ajustare tehnică este manipulare ieftină.“, notează Cocargeanu într-o postare pe Facebook.

Câteva ore mai târziu, liderul USR revine cu un mesaj în care îl acuză pe primar de ipocrizie.

„În 2024, Vergil Chițac ne spunea ca nu mai sunt bani. Creștea taxe și vindea terenuri. Cu toate astea, în octombrie își mărea indemnizația cu 50%. În decembrie le-a mărit și pe cele ale viceprimarilor. Chiar înainte să le dea atribuții. Unul a primit după o săptămână. Celălalt… niciodată.

În 2025, Vergil Chițac ne spune că nu are 600.000 euro să finalizeze o grădiniță începută în urmă cu 17 ani. Devine solidar. Nu-și mai crește indemnizația cu 50%, o crește doar cu 40%. Vinde terenuri…“, a mai spus Chițac.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions