Advertisement
Categories: Actual

Colonelul Marius Velicu, noul inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța

Începând de astăzi, 20 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța are un nou inspector șef.

Prin ordin al Inspectorului General al Jandarmeriei Române, col. Marius Velicu, în vârstă de 55 de ani, a fost împuternicit să preia conducerea instituției pentru o perioadă de șase luni.

Evenimentul oficial de preluare a funcției a avut loc în prezența col. Aurel Popia, șeful Direcției Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

În ultimul an, comanda inspectoratului a fost asigurată de către colonelul Leontin Rădulescu, prim-adjunct al inspectorului șef.

Noul inspector șef, col. Marius Velicu, este absolvent al Academiei de Poliție, promoția 1995 și al Academiei de Înalte Studii Militare, promoția 2002.

Acesta aduce la Constanța o experiență vastă în Jandarmeria Română, având o vechime de peste 30 de ani în sistemul de ordine publică.

”De-a lungul carierei sale, a ocupat diverse funcții de conducere, dintre acestea o menționăm pe cele de comandant de batalion ordine publică, atât în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenții a Jandarmeriei Române,  cât și în cadrul Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București.

În anul 2004 a participat la misiunea de menținere a păcii UNMIK (United nations Mission in Kosovo), ulterior acesteia fiind decorat de către președintele României cu Virtutea Militară în Grad de Ofițer cu Însemne de Război.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Informare, relații publice și cu publicul.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Grav accident rutier în localitatea Baia, județul Tulcea. 4 persoane, transportate la spital

Astăzi, 20 iunie, a avut loc un grav accident rutier în localitatea Baia, județul Tulcea,… Read More

4 ore ago

Florin Cocargeanu, noi acuze la adresa administrației locale: „A mai distrus un spațiu verde din oraș, pentru a turna beton“

USR Constanța vine cu noi acuze la adresa administrației conduse de Vergil Chițac, pe care… Read More

4 ore ago

Cum ar putea arăta Guvernul Bolojan (Surse)

Ilie Bolojan a fost desemnat, vineri, de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, iar… Read More

4 ore ago

Premierul desemnat Ilie Bolojan: „Trebuie să punem ordine în finanțele țării“

Oficial, criza guvernamentală este la un pas de a încheia. Președintele Nicușor Dan a anunțat… Read More

5 ore ago

Doi indivizi, reținuți pentru o tâlhărie comisă pe strada I.L. Caragiale din municipiul Constanța

Ieri, 19 iunie, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea… Read More

6 ore ago

Program de furnizare a apei potabile în localitățile Mihail Kogălniceanu, Corbu de Jos și Nicolae Bălcescu

În contextul creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele… Read More

6 ore ago