Conecteaza-te cu noi
Polaris

Administratie

Comuna Mihail Kogălniceanu va avea Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor. Vezi cu ce detalii vine primarul Anca Belu

Published

on

anca belu

Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, a reacționat public, într-o postare pe Facebook, după acuzațiile legate de anularea evenimentului tradițional „Botezul Cailor” ce trebuia să aibă loc în 6 ianuarie, de Bobotează:

„Dragi cetățeni ai comunei Mihail Kogălniceanu,

În urma apariției în spațiul public a unor afirmații neadevărate și profund tendențioase, consider necesar să fac câteva precizări clare, corecte și verificabile, din respect pentru adevăr și pentru comunitatea noastră.

Motivația invocată privind așa-zisa „lipsă de bani” pentru organizarea evenimentului Botezul Cailor este prezentată trunchiat și scoasă din context. Administrația locală are obligația legală și morală de a prioritiza cheltuielile în funcție de nevoile reale, permanente și de interes public ale comunității, nu exclusiv în funcție de evenimente punctuale.

După ședința de alocare a fondurilor pentru evenimentul menționat, Primăria a primit avizul pentru înființarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP). Am considerat esențial să nu pierdem această oportunitate și, în consecință, am decis ca, în acest an, să renunțăm la organizarea focului de artificii din seara de 31.12.2025, precum și la componenta de concursuri cu premii din cadrul evenimentului Botezul Cailor, pentru a putea implementa un proiect de importanță majoră pentru comunitate.

Acest serviciu va deservi cetățenii comunei Mihail Kogălniceanu, precum și locuitorii altor două comune din imediata vecinătate, eliminând deplasările costisitoare și timpii mari de așteptare pentru obținerea actelor de identitate.

Este important de menționat că persoanele care contestă astăzi această decizie nu au participat niciodată la evenimentul respectiv și, de-a lungul timpului, nu și-au exprimat acordul față de organizarea lui. Regret discursul populist și atitudinea unor persoane imature, preocupate exclusiv de dezinformare.

În plus, aceiași consilieri vehiculează în mod iresponsabil sume imense, prezentate în mod eronat drept „buget local”. Această afirmație este falsă. Bugetul local este public, transparent și poate fi verificat de orice cetățean, conform legii. Sumele invocate nu reprezintă bugetul Primăriei și nici „banii cetățenilor”.

Există confuzii și lipsă de informare între fondurile atrase, în principal prin PNRR și alte programe guvernamentale, destinate exclusiv proiectelor aflate  în implementare în localitate. Aceste fonduri nu pot fi utilizate discreționar, având o destinație clară: modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice și creșterea calității vieții în comunitatea noastră.

Le transmit public consilierilor locali care vorbesc în necunoștință de cauză că au o obligație morală față de cetățeni să cunoască și să înțeleagă elementele de bază ale bugetului local. Confuziile majore pe care le fac, uneori jenante, demonstrează lipsă de maturitate și responsabilitate în comunicarea publică.

Administrația locală nu face politică prin tradiții și nu dezinformează cetățenii pentru câștig electoral. Aleg să administrez comuna cu responsabilitate, transparență și respect față de cetățeni și să duc la îndeplinire toate angajamentele asumate. Sunt convinsă că anumite persoane nu apreciază realizările obținute, însă voi rămâne fermă în dorința mea de a lăsa în urmă o comună dezvoltată.

Ușa Primăriei rămâne deschisă pentru dialog și colaborare, însă nu voi tolera manipularea și dezinformarea, indiferent de sursa acestora.“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions