Pe pagina oficială a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost publicat un anunț potrivit căruia se organizează concurs pentru ocuparea a 4 funcții de șef de secție.
Este vorba despre: – șef Secție Clinică Obstetrică-ginecologie I, șef Secție Clinică Dermatovenerologie, șef Secție Clinică A.T.I. și șef Secție Chirurgie generală.
Anunțul referitor la organizarea acestui concurs a apărut deja în publicația ”Viața Medicală”, în ziua de 31 ianuarie 2020. Potrivit acestuia, înscrierile la concurs se fac până pe data de 14 februarie, iar concursul propriu zis se va organiza între 31 și 90 de zile de la publicare.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului. Însă mai multe detalii veți găsi în pagina pdf pe care o postăm mai jos.
Relații suplimentare și Regulamentul de organizare a concursului se publică pe pagina oficială a spitalului (www.spitalulconstanta.ro) și se va afișa la sediul unității.