Astăzi, 8 mai, conducerea șantierului naval din Mangalia a anunțat o serie de măsuri pentru stabilizarea situației financiare și relansarea activității economice, în contextul provocărilor întâmpinate în ultimele luni.
Peste 800 de angajați activi vor primi salariile în două tranșe, după modelul lunii precedente: 60% din sumă va fi plătită în perioada 12–16 mai, iar restul de 40% la finalul lunii, între 26 și 30 mai.
Fondurile necesare plăților au fost obținute din recuperarea unor creanțe și încasarea de avansuri de la clienți, iar conducerea rămâne angajată într-un dialog constant cu partenerii comerciali pentru a asigura continuitatea activității în șantier.
Activitatea curentă se bazează în principal pe contracte de reparații aflate în curs sau care vor demara în perioada imediat următoare.
”Următorul proiect de reparații va fi demarat în luna mai pentru un mare operator internațional. Pentru a susține redresarea financiară a companiei, este esențială menținerea unui ritm constant al reparațiilor navale. Sunt planificate cel puțin 13 proiecte suplimentare până la finalul anului, ceea ce va permite acoperirea costurilor operaționale și reluarea plăților restante începând cu luna august.”, au precizat reprezentanții șantierului.