Conecteaza-te cu noi

Societate

Conferință internațională despre combaterea poluării și regenerarea ecosistemelor marine cu ajutorul algelor

Published

on

seminar Ovidius

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, în perioada 29 – 31 mai, conferința internațională cu titlul „From Algae to Action: Reviving Ecosystems for a Sustainable Tomorrow”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Harnessing Algae Power for Pollution Reduction and Blue Growth (AlgaeRevive)”, cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Interreg NEXT pentru Bazinul Mării Negre 2021-2027.

La conferință au participat peste 40 de cercetători și cadre didactice din România, Ucraina, Bulgaria, Grecia și Georgia. În cadrul manifestării au fost dezbătute subiecte de actualitate, cu impact major asupra calității vieții, precum utilizarea algelor în reducerea poluării marine și potențialele lor aplicații industriale în domeniile alimentației, energiei și producției de bioplasticuri. De asemenea, discuțiile au vizat poluarea marină, impactul schimbărilor climatice și elaborarea politicilor și strategiilor dedicate unei economii albastre sustenabile.

”Conferința a oferit un cadru pentru dialog științific și colaborare aplicată între cercetători, autorități publice și reprezentanți ai mediului privat. Participanții au generat idei inovatoare și direcții de cercetare relevante, care urmează să fie valorificate în laboratoare și centre specializate, în beneficiul comunităților locale și al ecosistemelor marine.”, precizează conf. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir, prorector al UOC pentru fonduri structurale și PNRR, relația cu mediul socio-economic, management economic și financiar.

Proiectul „Harnessing Algae Power for Pollution Reduction and Blue Growth (AlgaeRevive)”, BSB00091, finanțat prin programul NEXT Black Sea Basin (Interreg VI-B), Prioritatea 1 – Regiune albastră și inteligentă, Obiectivul Specific 1 – Dezvoltarea și sporirea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea de tehnologii avansate, este realizat în cadrul unui consorţiu din care fac parte șase organizații: Universitatea Ovidius din Constanța, Fundația Via Pontica (Bulgaria), Universitatea „Prof. Dr. Assen Zlatarov” (Bulgaria), Institutul Tsotne Mirtskhulava Water Management din cadrul Universității Tehnice din Georgia, Universitatea Agrară de Stat din Odesa (Ucraina) și Organizaţia Agricolă Elenă – Dimitra (Grecia).

seminar Ovidius

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions