Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Confort Urban angajează conducător auto. Vezi cerințele

Published

on

confort urban

S.C. Confort Urban S.R.L., cu sediul în Constanța, Str. Vârful cu Dor nr. 10, anunță selecție de dosare în vederea participării la testare pentru ocuparea unui post de CONDUCĂTOR AUTO în cadrul Serviciului Mecanizare și Transport, Compartimentul Coloană Auto.

Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale:

  1. a) au cetățenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. b) cunosc limba română, scris și vorbit;
  3. c) au vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. d) au capacitate deplină de exercițiu;
  5. e) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. f) nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții speciale:

să fie absolvenți de studii medii generale;

permis de conducere categoriile B, B+E, C, C+E (atestate/autorizații în termen de valabilitate: card tahograf, atestat profesional pentru transport marfă CPI + CPC);

constituie avantaj:

permis de conducere categoria D, cu atestat transport persoane;

curs de macaragiu/autorizație ISCIR.

Testarea va consta în susținerea unei probe practice și a unui interviu.

În vederea selecției, candidații vor depune un dosar care va cuprinde următoarele documente:

diploma de studii (copie conformă cu originalul);

actul de identitate (copie conformă cu originalul);

carnet de muncă/adeverințe de vechime (copie conformă cu originalul);

curriculum vitae;

adeverință medicală (în original);

cazier judiciar (în original).

Dosarele se depun la sediul societății, etajul 1, la Biroul Resurse Umane.

Relații suplimentare se pot obține la telefon: 0748 240 310.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions