S.C. Confort Urban S.R.L., cu sediul în Constanţa, Str. Vârful cu Dor nr.10, anunţă selecţie de dosare, în vederea participării la testare pentru ocuparea unui post de operator freză asfalt în cadrul Serviciului producție, construire și reparații drumuri.
Candidatii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:
a) are cetatenia română, cetațenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau statelor apartinând Spatiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Conditii speciale:
• Studii liceu/școală profesională/curs de calificare profesională în domeniu;
• Vechime în domeniu – constituie avantaj.
Testarea va consta în susținerea unei probe practice și a unui interviu.
În vederea selecţiei, candidaţii vor depune un dosar care va cuprinde următoarele documente:
- Diploma de studii (copie conformă cu originalul);
- Actul de identitate (copie conformă cu originalul);
- Carnet de muncă/Adeverinţe de vechime (copie conformă cu originalul);
- CV (în original);
- Adeverinţă medicală (în original);
- Cazier judiciar (în original).
Dosarele se depun la sediul societăţii, etj.1, la Biroul Resurse Umane. Relaţii suplimentare se obţin la telefon 0241/672299, tasta 7.
foto cu rol ilustrativ