Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Consilierii PSD Năvodari fac scut în jurul fostului primar Matei, ca să întârzie trimiterea acestuia în judecată pentru un tun de 3,5 milioane de euro

Published

on

Primarul din Năvodari, Florin Chelaru, și consilierii locali PSD fac scut în jurul fostului primar Nicolae Matei, care se află pe punctul de a fi trimis în judecată pentru încă un tun imobiliar evaluat la 3,5 milioane de euro. Pe 24 iulie a.c., procurorii anticorupție de la Constanța au cerut Consiliului Local Năvodari să se constituie parte civilă în dosarul penal 214/P/2014. Timp de aproape o lună, Chelaru și ai lui au ținut la blat solicitarea DNA. E drept că aceștia nici n-au avut timp de hârțoage, fiind ocupați să se dea cu yachtul în Deltă, alături de… Nicolae Matei.

La întoarcere, ca să nu fie acuzați de favorizarea inculpatului, plimbăreții au întocmit un proiect de hotărâre pe care l-au trimis spre analiză comisiilor de lucru ale Consiliului Local. În acest fel, consilierii au fost chemați să aleagă o variantă din trei posibile: 1. să se constituie parte civilă exact în condițiile cerute de DNA; 2. să se constituie, dar nu oricum, ci doar dacă un expert angajat pe bani publici va stabili că există un prejudiciu; și 3. – să nu se constituie deloc, iar dacă Matei va fi condamnat, să recupereze mai târziu prejudiciul pe calea unui proces civil… costisitor și de lungă durată.

Advertisement

Matei Cl Navodari

Nu trebuie  să fii mare jurist ca să înțelegi că băieții care s-au dat în bărci cu inculpatul mizează din capul locului pe varianta 2. Deși pare una de mijloc, aceasta și numai aceasta îl lasă pe Matei să răsufle mai mult în libertate. Expertizele durează, iar faptele se prescriu. În cazul particular al lui Matei, tunul de care este acuzat s-a consumat în anul 2008. La data respectivă, abia înscăunat primar, acesta a emis un document oficial în care a consemnat că firma sa, Legmas SA, ar fi îndreptățită să primească în proprietate un teren de 6,1968 hectare în zona Taberei de Copii Năvodari. Înscrisul a produs efecte, iar Ministerul Agriculturii a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru această suprafață, deși societatea Legmas nu avea niciun drept. În realitate, Legmas SA funcționa pe cealaltă parte a Canalului Poarta Albă – Midia Năvodari, acolo unde, potrivit documentelor datând din 1960, trebuia să primească 6,2005 hectare, pe un amplasament traversat de o cale ferată, aflat în vecinătatea unei fabrici de cărămizi. Aprobându-și singur propria-i cerere, Matei a pus mâna pe un teren care nu s-a învecinat niciodată cu vreo fabrică de cărămizi sau cu vreo cale ferată, ci cu active turistice extrem de ofertante. Totodată, prin acest tun, fostul primar a pus mâna și pe 13 construcții. La scurt timp de la această prăduială, Legmas SA a dezmembrat terenul în 60 de loturi. 49 de loturi au fost vândute la un preț subevaluat către o altă firmă a lui Matei, pe numele ei Top Vision SRL, care mai departe a vândut, și tot cu prețuri de nimic, 19 loturi, unor persoane cu influență. Printre acești cumpărători terțiari se numără și fiica judecătoarei Corina Eugenia Jianu.

Numeroasele dezmembrări și actele de vânzare cu prețuri neobișnuit de mici au atras atenția organelor judiciare în anul 2012, pe linie de evaziune fiscală. Așa s-a ajuns să se instrumenteze întreaga afacere de către Parchetul Curții de Apel Constanța. Procurorul de caz, Adina Florea, a emis o ordonanță pe 27 noiembrie 2012, prin care a descris întreaga activitate infracțională. Drept măsură, Adina Florea a instituit sechestru judiciar asupra terenurilor care încă se mai găseau pe numele persoanei fizice Nicolae Matei și a persoanelor juridice Top Vision SRL și Legmas SA. În acest fel, tunul a fost stopat în parte, iar prejudiciul a fost limitat la 3,5 milioane de euro. Desigur, întreaga suprafață obținută fraudulos valora mult mai mulți bani. În anul 2014, având în vedere că prejudiciul depășește un milion de euro, acest dosar a fost declinat Direcției Naționale Anticorupție. Lucrarea a fost finalizată după trei ani. Timpul îndelungat scurs până la depistarea faptelor și timpul îndelungat de anchetă au curs deopotrivă în favoarea lui Matei. După cum spuneam mai sus, răspunderea penală are și ea un termen de prescripție. Când în sfârșit dosarul a ajuns la final, a mai rămas un singur aspect de rezolvat: dacă Orașul Năvodari se constituie parte civilă, revendicând acest prejudiciu de 3,5 milioane de euro.

Ordonanta 718 Din 2012 Adina Florea Pt Matei

Advertisement

Întorși din Deltă, de la plimbarea cu Matei, Chelaru și ai lui au băgat în circuit un proiect care nu are nici măcar inițiator. Căci, deocamdată, nimeni nu și-a făcut curajul de a semna hârtia în cauză. În schimb, mai curajos s-a dovedit consilierul Liviu Stan, care încearcă să-și convingă colegii să aleagă așa-zisa variantă de mijloc. După cum este de largă notorietatea, Stan este chiar finul lui Nicolae Matei. Potrivit surselor noastre, singurul consilier local din Năvodari care a luat atitudine față de această încercare de favorizare a inculpatului este Costel Aurelian Dumitrașcu de la PMP. Contactat de Ordinea.Ro, Dumitrașcu și-a precizat punctul de vedere:

”Noi trebuie să supunem la vot dacă ne constituim sau nu parte civilă. Nu văd rostul mai multor variante. Consider că este un abuz să învățăm noi DNA-ul cum se evaluează un prejudiciu. Această speță depășește atribuțiile Consiliului Local, noi nu suntem organ de cercetare penală pentru a calcula prejudicii. E o aberație să corectăm noi cifrele DNA în cercetarea lor penală. Nici DNA-ul și nici Consiliul Local Năvodari nu hotărăște dacă fostul primar este sau nu vinovat. Asta o vor hotărî instanțele de judecată. Noi doar trebuie să ne constituim parte civilă, pentru că, în cazul în care se hotărăște că patrimoniul orașului a fost prejudiciat, cei 3,5 milioane de euro să se întoarcă la bugetul local”.

Nicolae Matei este un infractor de drept comun, care a mai ispășit o pedeapsă cu închisoarea pentru fapte de corupție. Acesta a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar care se referă la retrocedarea unor terenuri pe malul mării în zona Mamaia Nord-Năvodari către persoane care aveau dreptul să primească terenuri doar în zona agricolă, extravilană, a localității, pe cealaltă parte a Canalului Dunăre Marea Neagră. Procurorii DNA au stabilit că, în prealabil, beneficiarii formali ai retrocedărilor au obținut hotărâri judecătorești ilegale de retrocedate, dispuse de judecătoarea Corina Eugenia-Jianu. Pentru a-și exercita în mod abuziv atribuțiile de serviciu, judecătoarea a fost șpăguită de Matei, așa cum susțin procurorii, cu un teren în zona Taberei de Copii, provenit, așa cum am arătat mai sus, din tunul de 6,2 hectare. O bună parte din terenurile retrocedate pe malul mării au ajuns în posesia lui Matei, a firmelor și interpușilor săi, care au încheiat anterior promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare cu beneficiarii hotărârilor judecătorești pronunțate prin fraudă la lege. De asemenea, dosarul vizează finanțarea ilegală a clubului de fotbal Săgeata Năvodari, precum și mai multe licitații trucate și schimburi de terenuri între Primăria lui Matei și firma cumnatului său Isidor Gurgu, Dorbarbib SRL. Dosarul se află pe rolul Curții de Apel București de mai bine de doi ani de zile, în stadiul de fond. Și în acest caz, timpul curge în favoarea lui Matei, care speră să prindă prescrierea răspunderii penale.

În sfârșit, cel mai greu dosar penal al fostului primar, care se referă la tunul prin care acesta i-a pus pe tavă cumnatului său terenurile și clădirile Taberei de Copii, se află abia în instrumentare. Faptele datează din anul 2011, atunci când fostul primar a inițiat o hotărâre de Consiliu Local, prin care aducea terenurile și clădirile Taberei de Copii în patrimoniul unei societăți mixte, fondate de Primărie în parteneriat cu Dormarbib SRL, firma cumnatului său. Dar terenurile și clădirile Taberei erau ale Taberei, adică ale SC Sind-România SA, iar nu ale Primăriei. Pentru a intra efectiv în posesia bunurilor, cumnatul lui Matei a dat în judecată Primăria lui Matei, cerând ca aceasta să fie obligată să-i predea bunurile aduse scriptic în societate. Un judecător strâmb a admis ceastă demență, iar executorii judecătorești asociați Gavrilescu și Deacu au mâzgălit niște hârtii de executare silită prin care familionul lui Matei s-a înstăpânit pe bunurile Sind România. Vasile Deacu este asociat într-o fundație culturală cu avocatul Ionel Hașotti. Mai departe, fratele avocatului, fostul senator și ministru Puiu Hașotti, a exercitat presiuni publice pentru eliberarea lui Matei din închisoare, într-un miting anti-justiție organizat în 2012, la prima arestare a fostului edil. Matei are protectori în organele de forță ale statului român, o parte din aceștia fiind pomeniți într-unul din rechizitoriile sale. În aceste condiții, timpul curge în favoarea sa. Deși, din sursele noastre, niciunul din aceștia nu doarme liniștit. Va fi și cazul consilierilor de la Năvodari, dacă vor favoriza inculpatul cu mizeria de expertiză. Ședința de consiliu în care se va adopta o hotărâre în baza solicitării DNA este programată pe 4 septembrie a.c.. Vom reveni cu amănunte!

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions