Administratie
Consiliul Județean Constanța a aprobat proiecte pentru infrastructură, sănătate, educație și digitalizarea serviciilor publice
Published
4 ore agoon
By
Tatian Iorga
Consiliul Județean Constanța a aprobat, în ședința din 29 septembrie, o serie de proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii județului, sănătatea și educația, administrarea patrimoniului, urbanismul, eficientizarea administrației și digitalizarea serviciilor publice.
Printre măsurile adoptate se numără investiții în infrastructura rutieră, sprijin pentru localitățile afectate de fenomene hidrometeorologice extreme, continuarea digitalizării administrației și a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, precum și măsuri pentru modernizarea serviciilor oferite cetățenilor.
INFRASTRUCTURĂ ȘI INVESTIȚII
Unul dintre proiectele importante aprobate vizează reabilitarea și modernizarea DJ391, pe tronsonul Mangalia – Albești – Negru Vodă, pe o lungime de aproximativ 32 de kilometri.
Valoarea totală a proiectului este de 202,6 milioane de lei, cu TVA inclus, iar contribuția proprie totală asumată de Județul Constanța este de aproximativ 65,4 milioane de lei.
Investiția urmărește îmbunătățirea stării tehnice a drumului, creșterea siguranței rutiere și conectarea mai eficientă a zonei de sud a județului la rețeaua de transport regională și TEN-T.
În domeniul mobilității, Consiliul Județean Constanța a emis acordul pentru UAT Orașul Năvodari în vederea realizării proiectului „Cycling Tourism For Sustainable Economic Growth Of The Black Sea Region Balchik-Năvodari”. Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea unor piste de biciclete existente, construirea unor piste noi, sisteme de semaforizare pentru bicicliști, rasteluri pentru biciclete și sisteme de contorizare a traficului velo.
Pentru UAT Orașul Murfatlar a fost emis acordul privind intervențiile necesare la Stația de Pompare Ape Uzate SP1, în cadrul proiectului de extindere a rețelei de canalizare din zona Siminoc.
Consiliul Județean Constanța a aprobat utilizarea sumei de 681.990 de lei din fondul de rezervă bugetară pentru sprijinirea unor unități administrativ-teritoriale afectate de fenomene hidrometeorologice extreme.
Fondurile sunt destinate intervențiilor necesare în Adamclisi, Ciobanu, Ostrov și Valu lui Traian, pentru remedierea infrastructurii afectate, repararea acoperișului Școlii Profesionale din Ciobanu și realizarea lucrărilor necesare pentru asigurarea scurgerii apelor în Valu lui Traian.
SĂNĂTATE
Consiliul Județean Constanța a aprobat măsuri privind digitalizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța și adaptarea structurii de personal a unității sanitare.
Echipamentele, mijloacele fixe, obiectele de inventar și materialele achiziționate prin proiectul de digitalizare finanțat prin PNRR au fost date în administrarea Spitalului Județean, pentru utilizarea efectivă în activitatea medicală. Dotările includ echipamente IT și de comunicații, infrastructură digitală, aplicații și licențe.
A fost aprobată și modificarea Statului de funcții al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, fără modificarea numărului total de posturi.
Măsurile permit transformarea unor posturi vacante în vederea organizării concursurilor, adaptarea structurii de personal la necesitățile secțiilor și promovarea unor medici și biologi în trepte profesionale superioare.
EDUCAȚIE ȘI INCLUZIUNE
În domeniul educației, Consiliul Județean Constanța a aprobat desemnarea reprezentanților săi în comisiile de evaluare a probei de interviu pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din cadrul CSEI „Albatros”, CSEI „Delfinul” și CSEI „Maria Montessori” Constanța.
A fost aprobată și modificarea listei produselor care pot fi distribuite în cadrul Programului pentru școli al României, pentru perioada 2023–2027.
Pentru susținerea incluziunii persoanelor cu dizabilități, Consiliul Județean Constanța a aprobat Protocolul de cooperare dintre Județul Constanța, Asociația Art-Music for People și CSEI „Delfinul” Constanța, în cadrul proiectului „Safe to Play. Ready to Progress. Together.” Inițiativa urmărește dezvoltarea unui spațiu adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități și nu presupune o contribuție financiară din partea Consiliului Județean Constanța.
DIGITALIZARE ȘI SERVICII PENTRU CETĂȚENI
Un proiect cu impact direct asupra cetățenilor îl reprezintă înregistrarea Județului Constanța în Sistemul Național Electronic de Plată și înrolarea în Ghișeul.ro.
Prin această măsură, cetățenii vor putea achita online, cu cardul bancar, taxele și impozitele care constituie venituri ale bugetului județean. Consiliul Județean va suporta comisionul aferent tranzacțiilor, în limitele prevăzute de lege, precum și costurile necesare pentru conectarea și operarea sistemului.
În domeniul sănătății, digitalizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța continuă prin utilizarea echipamentelor și soluțiilor informatice achiziționate prin proiectul finanțat prin PNRR.
PATRIMONIU ȘI CULTURĂ
Mai multe hotărâri adoptate în ședință vizează administrarea și valorificarea patrimoniului județului.
Pentru imobilul din Căscioarele, comuna Cerchezu, a fost revocat dreptul de administrare al DGASPC Constanța, în condițiile în care nu au fost identificate surse de finanțare pentru reabilitarea și transformarea acestuia în centre destinate persoanelor adulte cu dizabilități. Măsura permite transmiterea imobilului către comuna Cerchezu și prevenirea degradării acestuia.
Consiliul Județean Constanța a acordat acceptul pentru realizarea de către RAJA SA a lucrărilor de desființare a unor imobile aflate în proprietatea privată a județului Constanța, în vederea gestionării eficiente a acestor bunuri.
A fost actualizată repartizarea spațiilor cu destinația de birouri din Blocul L4, Aleea Magnoliei nr. 2. Camerele 11 și 13 urmează să fie puse la dispoziția Pază Județeană Constanța S.A., pentru desfășurarea activităților administrative și operative ale societății.
Consiliul Județean a aprobat oportunitatea închirierii prin licitație publică a terenului Lot 5, în suprafață de 32 mp, situat pe bulevardul Mamaia nr. 255. Măsura permite valorificarea unui bun din patrimoniul județului și generarea unor venituri suplimentare la bugetul județean.
Pentru lucrările de racordare la rețeaua electrică a Teatrului de Vară Mamaia, a fost acordat, cu titlu gratuit, dreptul de uz și servitute în favoarea Rețele Electrice România S.A.
În cazul imobilului situat în localitatea Palazu Mare, parte a Sitului arheologic de la Palazu Mare, Consiliul Județean Constanța a aprobat neexercitarea dreptului de preempțiune, în baza punctului de vedere transmis de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
În domeniul culturii, a fost aprobată modificarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI
Consiliul Județean Constanța a aprobat organizarea Comisiei de Acord Unic la nivelul județului Constanța, precum și regulamentul de organizare și funcționare al acesteia.
A fost aprobată și organizarea Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism, împreună cu regulamentul de organizare și funcționare.
În contextul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, Consiliul Județean Constanța a aprobat noua componență și noul Regulament de funcționare al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism la nivelul județului Constanța.
Comisia are rol consultativ și sprijină activitatea arhitectului-șef în analiza și fundamentarea tehnică a documentațiilor din domeniul amenajării teritoriului și urbanismului.
ACHIZIȚII PUBLICE ȘI EFICIENTIZAREA ADMINISTRAȚIEI
Consiliul Județean Constanța continuă colaborarea cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), prin încheierea unui nou Protocol de colaborare pentru derularea procedurilor de achiziții centralizate la nivelul Unității de Achiziții Publice Centralizate (UCA), pentru o perioadă de 12 luni.
Demersul urmărește eficientizarea procedurilor de achiziție, reducerea costurilor administrative și valorificarea economiilor de scară, precum și consolidarea capacității UCA de a sprijini instituțiile și serviciile publice din subordinea Consiliului Județean.
În cadrul protocolului, ANAP va asigura asistență tehnică și suport metodologic pentru derularea procedurilor de achiziții centralizate, inclusiv în elaborarea documentațiilor de atribuire, evaluarea ofertelor și încheierea acordurilor-cadru.
JURIDIC
În domeniul juridic, Consiliul Județean Constanța a aprobat achiziția de servicii juridice de asistență și reprezentare pentru apărarea intereselor Județului Constanța, ale Consiliului Județean și ale președintelui Consiliului Județean în dosarul civil nr. 35008/3/2026.
A fost aprobată și achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare pentru apărarea intereselor Direcției de Pază a Județului Constanța.
Consiliul Județean a aprobat renunțarea la pretențiile civile formulate într-un dosar penal, după recuperarea integrală a prejudiciului în valoare de 196.663 de lei, TVA inclus.
ADMINISTRAȚIE
În cadrul ședinței a fost aprobat proiectul privind stabilirea numărului de autoturisme destinate activităților proprii și activităților specifice desfășurate de Consiliul Județean Constanța și instituțiile subordonate, inclusiv pentru asigurarea necesarului de transport al structurilor cu atribuții în domeniul apărării și situațiilor speciale.
Prin hotărârile adoptate în ședința din 29 septembrie, Consiliul Județean Constanța continuă demersurile pentru dezvoltarea infrastructurii județului, susținerea sistemului sanitar și educațional, administrarea patrimoniului, modernizarea administrației și simplificarea relației dintre instituțiile publice și cetățeni.
Toate proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța au fost aprobate de consilierii județeni.
