Conducerea Consiliului Județean Constanța vine cu detalii privind stadiul lucrărilor la Spitalul „Mama și Copilul“.
„Suntem cu un pas mai aproape de un spital modern, dedicat mamelor și copiilor din Constanța!
✅ Fundația este aproape finalizată – mai sunt de turnat doar două zone (zona barieră);
✅ La placa de la nivelul – 3, cofrarea este realizată în proporție de 45%, iar armarea în proporție de 30%;
✅ Instalațiile și sistemul de împământare din fundație sunt complet finalizate.“
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi:
„Spitalul Mama și Copilul este o promisiune pe care ne-am asumat-o față de constănțeni – și ne ținem de cuvânt. Este un proiect vital pentru viitorul comunității noastre, care va oferi condiții moderne pentru îngrijirea mamelor și copiilor. Ne bucurăm să vedem ritmul alert în care avansează lucrările și le mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestui spital. Mulțumim echipei din teren pentru munca depusă și dedicarea de zi cu zi!“