Polițiștii constănțeni au reușit să probeze activitatea infracțională a unui tânăr care a furat un portofel dintr-o mașină, iar apoi a încercat să utilizeze unul dintre cardurile găsite. Nu a reușit să îl folosească dar a fost prins de polițiști și apoi arestat.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 22 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Constanța au probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.
Astfel, bărbatul este bănuit că, în noaptea de 6 spre 7 mai a.c., ar fi sustras din interiorul unui autoturism un portofel, care conținea mai multe documente, dar și carduri bancare. După comiterea faptei, bărbatul s-ar fi deplasat la un ATM din municipiul Constanța, unde ar fi utilizat unul dintre cardurile bancare în vederea efectuării de operațiuni financiare, fără a reuși acest lucru.
Persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 23 mai a.c., aceasta a fost prezentată instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Foto: Ilustrativ